Găsește curajul de a acționa în direcția favorabilă împlinirii visurile tale.
De câte ori v-ați aflat în fața unor oportunități majore ale vieții, pe care nu ați avut curajul să le onorați?
De câte ori ați ratat șanse importante care vă puteau determina o ascensiune pe scara profesională?
De câte ori?
Vorbind din proprie experiență țin să admit că eu am ratat mai multe astfel de șanse, pe care astăzi le regret.
De ce le-am ratat?
Pentru că nu am avut curajul cuvenit de a-mi depăși fricile.
Pentru că nu am avut curajul să trec peste orice impediment care mi-a pus în pericol ascensiunea profesională și chiar și cea personală.
Și când zic impediment, mă refer la orice vorbă demoralizantă a celor apropiați, la orice critică, la păreri nejustificate și așa mai departe.
Astfel, într-o societate în care oricine tinde să își ofere o părere cu privire la o persoană sau o situație, ne redescoperim din ce în ce mai greu.
Este din ce în ce mai greu să ne redescoperim pe noi înșine și visurile ce zac în noi de ani buni.
Redescoperirea constituie un proces pe cât de dificil pe atât de interesant.
Odată ce acest proces a început să se deruleze, nimic nu ne mai poate opri.
De ce ar trebui să îmi pese de o părere pentru a-mi îndeplini un anumit vis?
De ce ar trebui să țin cont de ce zic alții cu privire la visul meu?
Dacă eu visez să devin cineva, dacă eu visez să am ceva anume, nimeni nu imi poate stopa evoluția.
Găsește curajul să continui să speri, să visezi, să acționezi și să te bucuri de rezultat, deoarece reprezintă una dintre cele mai mari satisfacții personale.
Găsește curajul să treci peste toate acestea și vei deveni un alt om, mult mai sigur și ferm pe deciziile sale.
Găsește curajul de a acționa în direcția visurilor tale.
Redescoperă toate mijloacele necesare de ați depăși orice frică și de a deveni persoana la care ai visat dintotdeauna.
Știu că veți reuși!
Succes și încredere!