Sensul sperantei
Adevărata nenorocire este să nu înțelegem sensul sperantei
iunie 25, 2018

Prioritizarea obiectivelor la început de an

prioritizarea-obiectivelor

Cu toate că a trecut o lună din acest an, suntem încă la început, iar de aceea prioritizarea obiectivelor pentru anul 2019 reprezintă încă o necesitate. A-ți prioritiza obiectivele la început de an, reprezintă o necesitate indispensabilă.

De ce afirm acest lucru?

Pentru că atunci când iți realizezi o listă de obiective pe care să le atingi, îți trasezi efectiv drumul pe care trebuie să mergi într-o anumită perioadă de timp. Astfel, acum la început de an este recomandat să ne realizăm o listă de obiective pe care suntem dornici să le atingem până pe 31 Decembrie 2019. Acest pas ne va ajuta să fim mai conștiincioși și mai responsabili cu viața noastră. Însă, nu este suficient să realizăm o astfel de listă.

Cel mai important este să prioritizăm obiectivele incluse în această listă. De exemplu, întocmim lista în cauză și începem să atingem obiectivele fără o ordine anume.

Considerați că este corect?

Din punctul meu de vedere, nu. Această abordare nu este cea corectă și nici cea recomandată. Cea mai recomandată abordare este aceea a prioritizării obiectivelor în funcție de importanța și impactul pe care îl pot aduce în viața noastră până la data pe care ne-am impus-o ca termen limită.

În cazul nostru, 31 Decembrie 2019.

Prioritizarea obiectivelor în funcție de aceste aspecte poate constitui un proces dificil, dar cu efecte pozitive pe termen lung. Dacă ezităm să acordăm prioritizării obiectivelor o atenție sporită, tindem să ne pierdem în detaliile organizatorice mai mult decât ar fi necesar. O listă atent întocmită la început de an, ne poate ajuta să obținem rezultatele mult așteptate la sfârșit de an.

De aceea, haideți să nu ezităm să acționăm din timp asupra acestor aspecte, pentru a obține la timpul potrivit lucrurile pe care ni le dorim în această viață. Prin urmare, să ne străduim să avem cu toții o listă de obiective acum la începutul anului 2019.

Prioritizarea obiectivelor constituie asul pe care îl avem în mânecă la fiecare început de an și pe care suntem obligați să îl jucăm în mod corect, trișarea fiind total exclusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.